Diagnostic la adolescență, după ani de compensare
Monica Bolocan, psiholog clinician principal, PhD
Unii copii trec prin clasele primare fără să atragă atenția. Problemele devin vizibile abia când cerințele sociale cresc brusc, la gimnaziu sau la liceu.
De ce apare abia acum?
La școala primară există un singur învățător, un singur ritm și reguli explicite: un mediu previzibil, care ascunde dificultățile. La gimnaziu apar mulți profesori, schimbări de sală, teme organizate independent și, mai ales, o viață socială bazată pe reguli nescrise. Strategiile de compensare care au funcționat ani la rând nu mai fac față.
Cum se prezintă?
Iată semnele pe care le întâlnim cel mai des:
- Rezultate în scădere bruscă, fără o explicație academică.
- Refuz școlar, absenteism sau crize de anxietate dimineața.
- Izolare accentuată, retragere în online, în jocuri sau într-un interes unic.
- Epuizare cronică după zilele de școală, cu iritabilitate acasă.
- Tratament pentru anxietate sau depresie, fără ameliorare consistentă.
Ce presupune evaluarea la această vârstă?
Pe lângă instrumentele standard, istoricul de dezvoltare este foarte important. De aceea, participarea unui părinte rămâne necesară, chiar dacă adolescentul vine cu propria perspectivă. Se verifică nivelul cognitiv, funcțiile executive, percepția socială și comportamentul adaptativ, plus screeningul emoțional, pentru că anxietatea și dispoziția depresivă însoțesc frecvent diagnosticul tardiv.
Ce se schimbă după?
În primul rând, povestea pe care adolescentul și-o spune despre sine. Spre exemplu, „sunt ciudat” devine „funcționez altfel și știu de ce am nevoie”. Apoi, foarte concret: adaptări la clasă, reducerea încărcăturii sociale zilnice, dreptul la pauze, o abordare terapeutică potrivită și, la nevoie, documentația pentru comisie. Diagnosticul nu adaugă o problemă. Explică una care exista deja.
Acest articol are rol informativ, nu reprezintă un instrument de diagnostic și nu înlocuiește o evaluare clinică.