Când lumea e prea tare: hipersensibilitatea senzorială

O etichetă de tricou poate strica o dimineață întreagă. Nu pentru că e un capriciu, ci pentru că sistemul nervos al copilului nu filtrează stimulul în fundal, așa cum face al nostru.

De ce nu se „obișnuiește” pur și simplu?

Creierul primește permanent mai multă informație senzorială decât poate folosi și, în mod normal, o filtrează automat: nu auzi frigiderul, nu simți ceasul pe mână. La mulți copii cu autism, acest filtru funcționează diferit: totul rămâne în prim-plan, cu aceeași intensitate. E ca și cum toate aplicațiile de pe telefon ar suna în același timp, fără buton de „silențios”.

Cantina, hipermarketul, ora de sport sau clopoțelul devin astfel medii epuizante. Ceea ce vezi ca reacție exagerată este, de fapt, o depășire a capacității de procesare.

Poate un copil să fie și hipersensibil, și în căutare de senzații?

Da, și se întâmplă adesea la același copil:

• Hipersensibilitatea: își acoperă urechile, refuză anumite texturi de mâncare sau de haine, evită atingerea, se sperie de uscătorul de mâini, plânge la lumina puternică.
• Căutarea senzorială: se lovește intenționat, se învârte, caută presiune și îmbrățișări strânse, miroase obiecte, are nevoie constantă de mișcare.

Ce ajută concret?

Iată câteva lucruri care funcționează:

• Modifică mediul înainte de a-i cere copilului să se adapteze. Căștile antifonice, etichetele tăiate sau un colț liniștit reduc încărcătura fără niciun efort din partea lui.
• Anunță dinainte tranzițiile și zgomotele previzibile. Spre exemplu: „Peste cinci minute pornesc aspiratorul. Vrei căștile?”
• Planifică pauze senzoriale înainte de criză, nu după. O pauză luată la timp previne o după-amiază pierdută.
• Nu forța expunerea „ca să se obișnuiască”. De regulă, crește reactivitatea.

Profilul senzorial face parte din evaluare tocmai pentru că explică cele mai multe comportamente greu de înțeles din ziua copilului și pentru că este zona în care adaptările dau cel mai repede rezultate.

Acest articol are rol informativ, nu reprezintă un instrument de diagnostic și nu înlocuiește o evaluare clinică.